Goncear Valentina

Încrederea – este un temei pe cinstea şi sinceritatea cuiva, a se bizui, a conta pe cineva sau ceva; sentiment de siguranţă faţă de cinstea , buna-credinţă sau sinceritatea cuiva. Acestea sunt explicaţiile date de dicţionarul explicativ al limbii române unui cuvînt care are un temei psihologic, spiritual  şi fizic.  De multe ori avem tendinţa de a ne încrede în oameni, mai înainte de a  ne încrede Lui, să vedem însă ce spune  Cuvîntului Domnului despre aceast subiect:

Ieremia 17:5 “Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!

Este blestemat :

1. Omul care îşi abate inima de la Domnul
2. Omul care se încrede în om
3. Omul care se sprijineşte de un muritor

Mai jos  este descrisă consecinţa- “portret” al unui astfel de om:

Ieremia 17:6 Căci este ca un nenorocit în pustie, şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat şi fără locuitori.

Şi anume :

1. Este ca un nenorocit
2. Nu vede venind fericirea
3. Locuieşte în “locuri pustii”

De foarte multe ori şi noi avem tendinţa de a ne încrede mai întîi oamenilor apoi să ne încredem în Dumnezeu, şi nici nu vedem cum devenim orbi, plini de ură, invidie, egoism şi nefericire, neobservînd cum creăm în jurul nostru rînd pe rînd locurile pustii. Devenim nenorociţi dar nu ştim de ce, căutăm explicaţii şi le găsim, dar…, conştient sau inconştient le negăm. Dar cel ce se încrede în Domnul este asemenea unei persoane din versetul 7 şi 8:

Ieremia 17:7 Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul!